Dragoste la prima vedere?...nu prea cred.

         De-a lungul timpului nu de puţine ori am auzit oameni vorbind despre dragostea la prima vedere cu atâta înflăcărare, încât ai fi zis că li se întâmplă aşa ceva cel puţin o dată pe săptămână. La întrebarea dacă au întâlnit-o vreodată, răspunsul era  “Nu, dar eu cred în ea”. În concluzie, dragostea la prima vedere e ca Moş Crăciun: toată lumea vorbeşte despre ea, unii mai naivi cred că există, dar nimeni nu a văzut-o până acum.
 Eu sunt de părere că aşa ceva nu există,pentru a te putea îndrăgosti de cineva e nevoie de timp şi răbdarea necesară pentru a ajunge să-l cunoşti pe cel de lângă şi să-l accepţi exact aşa cum e :cu calităţile şi defectele sale.Poate oricine să mă contrazică  însă mie mi se pare de domeniul fantasticului să spui că te-ai îndrăgostit de cineva la prima vedere. Da, asta sună bine în cărţi şi în filme, când o vezi pe ea cum apare în slow motion în calea lui, iar el o priveşte fascinant în timp ce oamenii din jur dispar. Într-adevăr, e al naibii de romantic, dar unde în realitate e aia dragoste? Şi când vreodată se întâmplă asta în viaţa de zi cu zi? Ca să merg cu imaginaţia şi mai departe, cred că cei care te strigă pe strada “Hey, pisi”…se îndrăgostesc şi ei la prima vedere, nu?
         Şi din nevoia de dragoste unii se mai "îndrăgostesc" sau aşa cred ei, de o persoană înainte de a o cunoaşte şi ajung să îşi facă o imagine a acelei persoane care să nu corespundă deloc cu realitatea.Deşi spuneam că nu cred în "dragostea la prima vedere" atracţia la prima vedere există,iar odată apărut acest sentiment între două persoane merită să-l descifrăm şi să ne dăm seama dacă are potenţial de a se transforma în ceva mai mult.Dar dacă nu facem nimic şi aşteptăm ca destinul să  îşi facă treaba, putem  încheia poveşti cărora nici măcar nu le-am dat şansa să  înceapă.Ce ai avea de pierdut dacă încerci?Nimic...eventual doar de câştigat.S-ar putea ca la început să avem o părere despre o persoană iar după să realizăm că defapt nu e aşa,aparenţele uneori sunt înşelătoare.Şi după ce conştinentizăm că ne  îndrăgostim treptat treptat de acea persoană merită să îi spunem ,nu să aşteptăm momentul potrivit pentru că acela nu va veni.Noi trebuie să luăm momentul şi să îl facem perfect,pentru că s-ar putea dupa aceea să fie prea tarziu...
       Cam aşa se naşte aşa zisa "dragoste" pe care după ce o descoperim ne face să trăim sentimente pe care nu le-am mai trăit până atunci,ne face să vrem să fim nişte persoane mai bune pentru cel de lângă noi,să trecem chiar şi peste orgoliu.Aşadar dacă simţiţi ceva pentru cineva ,spune-ţi;dacă aţi greşit cu ceva faţă de cineva,cereţi-vă iertare;iar dacă cineva vi-a greşit cu ceva,iertaţi-l.Nu mai amânaţi ,acordaţi-vă o şansă,pentru că după un timp veţi privi înapoi şi s-ar putea să vă pară rău.

De ce ne place să complicăm lucrurile?

      În ultimul timp mă tot gândeam să scriu articolul ăsta şi iată că, într-un final, e gata.Da e o  întrebare simplă şi la fel de simplu se pare că e şi răspunsul. Ne-ar plăcea să cunoaştem o persoană şi să ne spună direct  “Bună! Mă numesc X, îmi place ciocolata, culoarea albastru şi mă gândesc la tine în fiecare zi.” dar dacă stăm să ne mai gândim puţin femeile nu îşi doresc asta şi dacă ar întâlni un astfel de bărbat ar fugi mâncând pământul.Si cam asta e si ideea, jocul acesta ne fascineaza pe toţi aşa de mult,vrem mereu lucrurile pe care ştim că nu le putem obţine aşa uşor  tocmai pentru a ne demonstra că putem şi după aceea ajungem să constientizăm că nu e ceea ce căutam,sau pur şi simplu ne-am plictisit sau din contră după atâtea bătai de cap ne dăm seama că a meritat efortul. Nimănui nu  îi plac lucrurile de-a gata.

       Noi femeile,vorbim uneori prea mult şi râdem prea tare, suntem nehotărâte, spunem “Nu”, dar de fapt vrem “Da”, spunem “Pleacă, lasă-mă!”, când de fapt vrem să fim luate în braţe, facem pe indiferentele, dar ne topim la primul zâmbet din partea lui. Dar nici barbatii nu sunt mai prejos: uita orice lucru care poate fi uitat  (mai ales aniversările), bârfesc la fel de mult ca noi – numai că nu recunosc, i-a emoţionat şi pe ei filmele acelea romantice pe care le-au vazut(dar încearcă să ascundă asta), spun că nu înţeleg femeile şi se dau indiferenţi când, de fapt ştiu şi ei că le pasă deşi nu vor să arate asta pentru a nu părea "slabi" în faţa noastră . În cele din urmă nu suntem chiar atât de diferiţi şi cred că, indiferent de sex, ajungem cu toţii în punctul în care vrem să încetăm cu tachinările şi să luăm lucrurile mai în serios. Da, e mişto adrenalina…dar cu inima cum rămâne???

      Şi nu, nu doar femeile ajung în punctul ăsta, ci şi bărbaţii. Oricât de fustangii, insensibili şi duri ar părea, la un moment dat în viaţă  se vor îndrăgosti şi ei. E momentul în care toate gândurile lor se îndreaptă  către o EA şi nu mai prezintă interes nimeni altcineva, când pofta de jocuri este înlocuită cu nevoia de siguranţă. Toţi trecem prin asta şi e cu atât mai greu să vezi că celălalt încă se mai joacă şi te lasă să te consumi puţin câte puţin. Asta e momentul în care ai avea nevoie de sinceritate maximă din partea lui, chiar dacă în loc să-ţi spună că îi place ciocolata şi culoarea albastru, îţi spune că nu îţi vrea inima şi că nu aveţi niciun viitor împreună sau din contra ca el isi doreste sa te aibe langa el si in viitor. Iar in momentul de fata tot ce ai nevoie să auzi este doar un DA…sau un NU.

 În concluzie şi nouă femeilor şi bărbaţilor, ne place să complicăm lucrurile dar la un moment dat devine obositor pentru celălalt să rămână în acest joc făra să ştie ceva concret.
     Iar doza de adrenalină de care avem nevoie cu toţii se înlocuieşte treptat cu nevoia de siguranţă şi sentimentul de apartenenţă..